Nu stiu exact de ce dar astazi parca n-am chef de nimic. E interesant cum omul cand omul e ingropat pana peste cap de lucru isi adune pe el insusi si de obicei reuseste sa faca fata. Apoi sunt momentele cand in sfarsit termini si esti liber ca sa zic asa si in sfarsit poti face cea ce vrei cumva nu ai chef de nimic.
Uite asa am terminat eu acum sesiune ( si ca sa precizez cu o nota excelenta ) as putea sa scriu un articol ca sa mai rotunjesc venitul meu lunar si sa fac niste bani pe care apoi dupa ce incepe universitatea sa-l cheltuiesc nu prea am chef de nimic. Am stat jos sa scriu si dupa cateva paragrafe mi-am dat seama ca sunt prea cu mintea in alta parte ca sa iasa ceva bun el.
Apoi am inceput sa citesc un care doar ca sa imi dau seama dupa primele doua pagini ca ma plictiseste enorm. Si cand pe timp de sesiune aveam planuri atat de mari pe timpuri ca astea. Insa acum nu ma mai poate motiva parca nimic. M-am gandit sa ma culc. Poate, poate trece pana dimineata. Insa nu am chef de el.
Apoi ar fii si faptul sa ma uit la un film. O am la indemana pe The Wrestler si parca nu ma atrage. Desi recunosc ca la inceput nu prea ma atras la insistenta cuiva am decis sa ii acord totusi o sansa. Doar ca acum nici asta nu ma motivezeaza.
Ma gandesc ar fii intersant de aflat ce il motivizeaza cu adevart pe oameni si ce ii determina cu adevarat sa si faca ceva. Am invatat destul de Neuro-linguistic programming si am ascultat si o gramada de materie despre asta de la Anthony Robbins. Deci teoria il stiu. Insa parca acum tot ce la acel moment mi sa parut perfect logic si adevarat acum parca nu mai are acelasi incarcatura si parca nu imi vine sa cred acele lucruri.
Recent mi se pare ca parca nu m-am nascut in epoca corecta. Citesc depsre teroristi care parca sunt angajati de guvern ca sa controleze si mai bine lumea. Aud in radio despre statistici conform caruia sexul ocazional este la moda si trendy. Apoi mai prind cate o informatie despre pedofili si nebuni care pornesc cu o arma si fac macel intr-o scoala si ma simt depasit de situatie. Recunonsc cu omul nu a fost niciodata una care sa promoveze pacea. Razboaie tot au fost si sau intamplat cruzimi de nu iti vine sa crezi dar parca toate aceasta sa intamplat intr-o epoca pe care noi insusi l-am numit ca barbare si neagra.
Poate doar eu credeam ca ne-am civilizat si ne-am invatat de minte sa respectem pe noi insusi, pe cei din jur si pe natura care ne inconjoara. In schimb distrugem cu un cu o viteza tot mai mare tot ce misca si nu sunt sigur cat o sa mai tolereze acest lucru mama natura. Intr-o zi mai proasta pentru noi va zice destul si cu asta omul va disparea de pe pamant cu tot banii ai nostri.
O alta intrebare care ma preocupa zilele astea e ca cam cea ce este in capul unui femei. Acum stiu ca asta este intrebarea orientala. Deci fara raspuns. Insa cateodata am impresia ca nici ei nu stiu ce vor si se lasa puratati de vantul intamplarii si in general al schimbari. Monotonia e probabil cel mai mare dusman al omului. Odata ce ceva devine monoton un lucru incepem sa facem eforturi gigantice ca sa-l schimbam. In mai bun, mai rau ? Nu conteaza, doar schimbare sa fie. Iar apoi nici nu ne dam seama ca e bine sau e rau. Lasam totul sa mearga dupa cum bate vantul dupa principiul Lasa mai ca merge asa. In fine asta este o intrebare mult prea filosofica ca sa gasesc la el acum un raspuns. Probabil cand voi ajunge la pensie o sa mai reiau odata problema. Poate fac rost pana atunci de destula intelepciune (in caz ca mai suntem pe suprafata pamantului) sa gasesc un raspuns macar partial.
Un alt aspect important al vietii mele in acest timp este ca pentru ceva cand este timpul perfect sa iti faci pasul inainte. Ma refere la femei, la oportunitati de afacere si de cariera. In ultimul timp am refuzat o propunere de munca. Job-ul este cam ideal pentru cineva care are ca scop sa se faca progamator. Programare AutoCad in C++ nu este ceva ce gasesti in fiecare zii. Cu atat mai mult cat am fost invitat intr-un grup de trei persoane care vreau sa porneasca un proiect de CAD. Practic daca m-as baga in asta acum cu siguranta cand as termina facultatea as fii deja Senior Programmer. Insa e inspaimantator cum un job care la inceputul clasei 9 si continuand pana spre sfarsitul universitatii ma atragea incepe sa ma dezguste. Parca nu mai are acelasi farmec si parca nu mai am chef sa fac asta pana la capat.
Ce ma dezgusta cel mai mult ? Faptul ca e un job prea static. Eu de obicei sunt un om care e plin de energie si aceasta energie trebuie sa-l elimin prin miscare. In schimb in acest domeniu e un obicei sa stai pe scaun si sa tastezi. Ar mai fii si faptul ca statul in fata calculatorului zi si noapte nu prea ma atrage. Adica ca si job. Daca ma intreaba cineva ca ce ai facut toata ziua nu vreau sa ii raspund ca am stat, si am scris si am scris si am scris si mult la calculator. Tanjesc dupa ceva mai dinamic. Nu imi displace prorgramarea cu totul. Doar ca vreau sa-l amestec cu ceva care sa implice si ceva in care sa ma misc.
Tot aici tine faptul ca desi calulcatorul a devenit ceva ce folosesc aproape zilnic nu imi place sa citesc carti si nici sa scriu altceva decat articole pe calculator. Rezolvarea unui ecuatii diferentiale, planificare unui circuit electric sau pur si simplu faptul de a fii creativ si de a inventa ceva nou ramane un lucru cel mai usor de facut pe hartie. Adica cand scriu pe hartie am o libertate mai mare si parca imi vin pe stilou ideile. Totul incepe sa se imbine perfect si parca nu stiu sa ma opresc. Totul se potriveste fix. Insa pe calculator dupa cateva minute deja mi se pare totul repititiv si plictisitor.
Si sunt un student destul de bun in programare. Adica pana acum la toate am reusit sa iau 10 legat de calculator. Si sunt in anul II calculatoare. Stiu ca acest fapt nu mai are valoarea din trecut insa eu simt ca si stiu aceste lucruri. Baza de date, programare shell sub Unix, C, C#, Java, C++ ( include aici STL si MFC) sunt materii in care ma descurc oricand si cred ca ma pot angaja oricand la orice jon in aceste domenii. Acum nu zic ce le stiu perfect, ca am invatat destul ca sa stiu cam cat de mult nu stiu. Doar ca stiu destul de mult bazele ca sa pot intelege orice in el si deasemenea sa realizez in ele cam tot ce se poate cere.
Si ca sa ma intorc la intreabarea cand isi au toate timpurile. Recent am fost rugat, sau sa zic ca mi sa oferit sansa de a lucra intr-un domeniu interesant ca sa zic asa. E vorba de cercetarea creierului. Daca ne gandim mai bine nu prea stim nimic despre creier. Adica despre faptul dupa cum lucreaza aceasta si cum functioneaza. Acum mi sa oferit o sansa ca daca ma implic pot sa ajung afara in Oxford (unde e centrul acestei cercetari). O prima escalada ar fii de prin primavara asta si sincer spus nu prea ma incanta asta acum.
Nu zic ca nu este ceva extraordinar dar parca am imaginat altcumva viata mea pe anul asta si nu stiu daca sunt (sau daca vreau) capabil sa ma implic si in asta. Ma gandesc sa refuz oferta cel putin pana prin toamna si ma gandesc ca daca cu asta nu o sa refuz o alta oportunitate. Mai vad ce o sa fac. Momentan inchei acest post cu idea ca viata e un sir de oportunitati. Daca o sa alege pe cele potrivit ramane ceva ce o sa aflam doar in viitor. Intr-un viitor nu foarte indepartat sper.
